Zilele acestea subiectul principal în zona tech a fost apariția surprinzătoare a celor de la DeepSeek. Nu știu despre voi dar eu am auzit pentru prima dată de ei, ieri când au făcut mare „deranj” în SUA, surclasând gigantul ChatGPT al celor de la OpenAI și provocând mișcări pe piața bursieră.

Ce este DeepSeek?

DeepSeek  este o companie chinezească ce activează în zona inteligenței artificiale cu un produs AI, open source, și este principalul rival al celor de la Open AI cu al său ChatGPT. Luni, în SUA, aplicația celor de la DeepSeek a fost cea mai descărcată aplicație din Apple Store, ceea ce înseamnă o lovitură puternică pentru americani, înclusiv pentru noul președinte, Donald Trump.

Ce deosebește DeepSeek de ChatGPT, este modul de folosire a resurelor. În timp ce ChatGPT folosește un număr extraordinar de mare de resurse, de aici și creșterea impresionantă a celor de la nVidia, DeepSeek spune că resursele lor pentru antrenarea modelului AI sunt mult mai mici. Acest lucru a dus, luni 27.01.2025, la o scădere impresionantă pe bursă a gigantului american, nVidia, conform BBC.  Conform aceleași surse, se pare că anul trecut OpenAI a cheltuit pentru al său ChatGPT aproximativ 5 miliarde de dolari, în timp ce DeepSeek doar 5,6 milioane de dolari.

Funcționează la noi?

Recunosc că de la aflarea acestei știri am fost curios cum funcționează doar că sunt ceva probleme la înregistrarea de noi utilizatori, acum nu știu dacă este o problemă în regiunea noastră sau este ceva global. Până voi reuși să-mi fac un cont nu mă pot pronunța cu privire la funcționalitatea acestuia.

Avem nevoie de AI?

Cu siguranță dezvoltarea acestui sector este un lucru benefic pentru omenire, până într-un punct, acela în care devenim leneși în a mai gândi cu capul nostru. Mi-ar fi fost simplu să-i spun lui ChatGPT să îmi scrie un articol despre DeepSeek, poate ar fi ieșit chiar mai bine dar atunci unde ar mai fi fost autenticitatea acestui articol. Da, informația am găsit-o tot prin intermediul motoarelor de cautare dar i-am adăugat o gândire proprie.

Mulți se tem de pierderea locurilor de muncă, în special în IT. Sunt într-adevăr task-uri ce pot fi scrise cu ajutorul acestor asistenti inteligenți doar că apare o problemă când vrei să treci la nivelul următor, trebuie să știi cum funcționează programarea pentru a putea știi ce să-i ceri AI-ului și pentru a putea ajusta codul în așa fel încât rezultatul să fie cel scontat. Deci este nevoie în continuare de inteligența umană.

Există acum tendința aceasta a telefoanelor de a folosi inteligența artificială. Cel mai bun lucru pe care l-a adus AI-ul, după părerea mea, în acest segment este acela că doua persoane din două țări diferite pot comunica fără probleme între ele prin live translate. Se vor mai schimba lucrurile și ar trebui să ne bucurăm că suntem contemporani cu aceste vremuri.

Spune-mi părerea ta, printr-un comentariu, despre acest trend.

Surse foto: freepik.com, deepseek.com

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top