Orb în noapte - Ragnar Jonasson

După cum v-am promis după recenzia cărții, Orb în zăpadă, am citit și a doua carte din seria Dark Iceland, a lui Ragnar Jonasson, și bine am făcut. 

Deși la început am fost sceptic, mă gândeam că după o poveste atât de antrenantă precum prima carte, continuarea ar putea fi mai slabă. Nu a fost deloc așa. Ești prins în noile aventuri ale polițistului Ari Thór până la ultima pagină. Fără să dau spoilere, cazul investigat se

orb_in_noapte_articol

 schimbă constant, iar protagonistul ajunge în situații-limită care țin tensiunea ridicată.

La fel ca în primul volum, suspansul este bine dozat și nu îți oferă indicii clare despre final, ceea ce face lectura cu atât mai plăcută.

Un lucru care îmi place la Ragnar Jónasson, în comparație cu Dan Brown, este stilul mai succint. Nu intră în detalii excesive, dar reușește totuși să te plaseze direct în mijlocul acțiunii, fără a încărca inutil povestea.

Dacă mă întrebați dacă recomand această a doua carte, răspunsul meu este un DA mai mare decât al unei tinere care simte că a găsit marea iubire. 

Pentru moment o să iau o pauză de la seria Dark Iceland, deoarece Moș Crăciun mi-a adus „Asasinarea lui Socrate” și vreau să descopăr și acest mister. Cu siguranță voi reveni însă la Ragnar Jónasson.

Până data viitoare, numai bine!

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Scroll to Top
×